Education for all!
October 8th, 2009 § 0
“Ce naiba sunt Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului?” (1)*
August 27th, 2009 § 0
*[Titlul reprezinta un citat din cateva persoane apropiate].
De ce un Concurs de fotografie pe tema Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM)?
Pentru ca desi suna foarte pompos, sau doar tehnic, cele 8 Obiective, pe langa masurile de ordin politic si economic, contin un mesaj de speranta si de solidaritate ca lucrurile vor merge mai bine pentru toti oamenii din lume. Ce ne uneste? Solidaritatea. Umanitatea.
Saracia si foametea, accesul la educatie, sanse egale pentru femei, reducere mortalitatii infantile, imbunatatirea sanatatii materne, combaterea HIV/SIDA, malariei şi a TBC, un mediu curat, toate acestea se pot realiza. Primul pas este sa constietizam ca aceste probleme exista. Exista si in Romania, dar sunt crunte in locuri precum Africa, la granitele de est ale Uniunii Europene, in Asia si America de Sud. Al doilea pas este sa intelegem ca nu putem fi oameni fara sa ne pese de ceea ce li se intampla celorlalti. Al treilea pas este cel mai greu: sa facem un efort pentru a schimba ceva.
In statele in curs de dezvoltare saracia este cea mai grava boala care afecteaza miliarde de oameni: ea se raspandeste si se propaga, iar tratamentul devine unul greoi. Ea sta la baza foametei, a lipsei accesului la educatie, a bolilor si distrugerii. In Romania saracia devine vizibila in cartierele marginase si in zonele dezindustrializate, dar si centrale ale marilor orase sau in satele abandonate de catre tinerii plecati in cautarea unei vieti mai bune prin strainatate; in cersetorii de la coltul strazii sau semafoare si in mizeria mahalalelor si a straziilor desfundate. [Obiectivul de Dezvoltare al Mileniului 1 – Eradicarea sărăciei extreme şi a foamete]
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului: Uganda si Romania
July 30th, 2009 § 0
In Uganda unele politici bune au redus nivelul de trai al populatiei sub limita de subzistenta de la 56% in 1992, la 31% in 2006. In acelasi fel s-a intamplat si cu rata de copii subnutriti care a scazut de la 25,5% la 20,4%.
Cauzele care au dus la esuarea distributiei de medicamente antiretrovirale
July 27th, 2009 § 0
Medicamentele antiretrovirale nu sunt pastile care sa vindece HIV-ul, insa pot inhiba replicarea virusului si pot ajuta la cresterea sistemului imunitar de aparare a bolnavilor de SIDA. Cel mai important este faptul ca acestea pot preveni transmiterea virusului de la mama la fat: copiii mamelor care se trateaza cu medicamente antiretrovirale se nasc sanatosi. Bineinteles, aceste mame nu isi vor putea alapta copii cu propriul lapte insa vor folosi lapte praf in biberoane[1].
Dupa OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) medicamentele antiretrovirale reduc cu 80 % rata de mortalitate in tarile industrializate (un procent similar este valabil si pentru Romania). OMS este de parere ca cel putin 6 milioane de oameni din tarile nedezvoltate au nevoie de acest medicament. Insa costurile implicate sunt prea mari. In ultimii ani, costurile medicamentelor antiretrovirale au crescut exponential: daca un tratament de un an costa 99 $/persoana, acum a ajuns sa coste 487 $/persoana. Acest lucru se datoreaza lipsei de medicamente generale (comune). Motivul il reprezinta dreptul ce decurge din brevet. Companiile farmaceutice au un oarecare privilegiu, in ceea ce priveste aceste medicamente, timp de 20 de ani, datorita acordului TRIPS realizata alaturi cu cei de la OMS in 1995. Big Pharma, denumire atribuita primelor 8 mari companii farmaceutice din lume, afirma ca lansarea unui nou medicament pe piata costa in jur de 500 milioane de dolari, iar cercetarea poate sa continue doar datorita noilor castiguri. Insa Big Pharma uita sa afirme cat de mult castiga managerii companiilor farmaceutice in fiecare an : Hank McKinnell, Pfizer, 58 milioane $ ; Raymond Gilmartin, Merck, 67,5 milioane $; PR Dolan, Bristol Myer Squibb, 11,9 milioane $; Jean Pierre Garnier, Glaxo Smith- Kline, 11,8 milioane $.Cu aceste 4 salarii cumulate s-ar putea cumpara medicamente antiretrovirale pe un an pentru 1.154.285 persoane. Pentru fiecare bolnav de SIDA din Africa exista cineva in tarile occidentale care castiga cat boala lui: ’’Pentru fiecare Ioana d’Arc exista cate un Hitler ramas la celalalt capat al leaganului.’’[2]
Mandela a incercat sa jongleze cu regulile OMS-ului, lasand companii locale sa produca medicament antiretrovirale mai ieftine. Insa companiile occidentale au dat in judecata Guvernului Africii de Sud. Apoi au renuntat la cauza, insa Guvernul Africii de Sud a trebuit sa blocheze Actul Medical din 1997. Mbeki, succesorul lui Mandela, a ales un alt stil de lupta impotriva companiilor farmaceutice: pentru a nu mai plati pentru medicamentele antiretrovirale, acesta a negat existenta unei legaturi intre HIV si SIDA.
Ceea ce oamenii cer este respectarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, in special Art.3 Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale. Si Art.25 (1) 1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzand hrana,imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare in caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batranete sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, in urma unor imprejurari independente de vointa sa. (2) Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti in cadrul casatorii sau in afara acesteia, se bucura de aceeasi protectie sociala.
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, care au ca scop reducerea mortalitatii infantile (numarul 4) si combaterea HIV/SIDA (numarul 6) au fost respinse in totalitate.
[1] Laptele praf pentru nou-nascuti reprezinta o problema serioasa in Africa. Nestlè este cel mai mare distribuitor al laptelui artificial in Africa si dau acest lapte gratuit in mai multe spitale. Mai mult decat atat, datorita campaniilor de promovare inselatoare ale companiei, oamenii cred ca laptele praf este bun pentru sanatatea copiilor. Acest lucru nu este adevarat, deoarece mai mult de 15 % dintre copii hraniti cu lapte praf mor si asta datorita faptului ca laptele mamei are anticorpii necesari pentru intarirea sistemului imunitar, pe cand laptele artificial nu. Pe langa asta, unele mame africane nu pot sa sterilizeze sticlele sugarilor datorita lipsei apei si a unui mecanism de incalzire si astfel laptele praf este combinat cu apa murdara, nefiarta. Aceasta este si una din cauzele severe de dizenterie. Mai mult decat atat, datorita faptului ca nou –nascutii sunt hraniti din spital cu laptele praf, iar mamei ii este imposibil sa alapteze, aceasta se gaseste in situatia de a fi fortata sa cumpere laptele artificial. Insa acest lapte costa mai mult decat jumatate din venitul familiei si astfel sunt nevoite sa hraneasca copii cu mai putin decat cantitatea necesara.
[2] Charles Bukowski, Factotum.
Ganyu in Malawi
July 24th, 2009 § 0
Intre 2001-2002 in Malawi au avut loc cateva inundatii locale care au cauzat una dintre cele mai mari perioade de foamete din ultimii ani. Drept urmare 500-1000 persoane au murit si mai mult de 20.000 au murit datorita malnutritiei strans legata de dezastru: pretul porumbului a crescut si oamenii au trebuit sa-si reduca portiile de hrana, sa-si retraga copiii de la scoala si sa-i trimita la munca; banii veneau din muncii ocazionale si din incercarile de a vinde bunuri de uz gospodaresc. Au inceput pana sa manance si semintele pe care le foloseaua in agricultura.
In 2005 o noua seceta in tara a cauzat aceleasi probleme pentru 4,7 milioane de oameni, mai mult de o treime din populatia malawi.
De asemenea, cu 50 de ani inainte, in 1949, a avut loc o seceta devastatoare. Insa in acest caz barbatii malawi au lucrat in strainatate, in majoritatea cazurilor in minele din Africa de Sud, furnizand fonduri banesti celor de acasa si astfel situatia a fost depasita. Barbatii Malawi, pana in anii ’90 au emigrat in Africa de Sud , unde puteau castiga mai mult decat in propria tara, insa unde s-au deprins si cu obiceiuri nesanatoase, cum ar fi bautul berii dupa munca pana la betie. In acel moment cererea de munca in Africa de Sud a incetat si barbatii malawi nu au mai putut emigra datorita si poliicilor externe ale ambelor tari. Dupa aceste noi perioade de foamete , femeile se angajau de obicei in munca de cules a recoltelor, cautand ganyu. Ganyu este un contract de scurta durata pentru muncile ocazionale, de obicei platite cu bani lichizi sau mancare. Fenomenul a inceput in Malawi la inceputul secolului trecut, insa acum, datorita foametei, femeile au trebuit sa caute aceste contracte ganyu departe de casa lor. Munca consta in menaj, agricultura…insa acum proprietarii doresc ceva mai mult …serviciile sexuale sunt deseori cerute si acest tip de sex trebuie sa-l distingem de prostitutie: prostituatele pot impune clientilor folosirea prezervativului, pe cand muncitoarele ganyu au mai putina putere. In plus, barbatii malawi s-au obisnuit sa se imbete, asa cum au invatat in strainatate, si nu se mai gandesc la infectiile cu transmitere sexuala…In consecinta, daca in 1985 raspandirea HIV in Malawi a fost de 2%, in 2002 aceasta a crescut la adulti la 14,4% si datorita unui comportament sexual iresponsabil, va mai creste in timp. In fiecare an 80.000 de oameni mor de SIDA si 110.000 sunt infectati cu virusul HIV. Cercetarile arata ca schimbarile climatice vor duce la cresterea temperaturii cu 2-3 grade Celsius in urmatorii 40 de ani, cu o reducere a cantitatilor de precipitatii. Acest lucru va cauza 10% reducere din productia de porumb din Malawi si drept urmare muncitorii sezonieri precum ganyu vor fi si mai urmariti. Si bineinteles , raspandirea HIV va creste si ea.
Este usor de inteles ca nici unul dintre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului nu a fost respectat in situatia descrisa mai sus: 1) reducerea saraciei severe, dar sunt obligati sa manace semintele pe care ar trebui sa le foloseasca pentru culturi, 2) accesul universal la ciclul primar de invatamant, insa trebuie sa retraga copii de la scoala 3) promovarea egalitatii intre sexe si afirmarea femeilor, insa femeile nu pot sa decida daca sa se foloseasca prezervativ sau nu 4) reducerea mortalitatii la copii, insa mortalitatea infantila a crescut dupa foamete 5) imbunatatirea sanatatii materne si 6) combaterea HIV/SIDA si a altor boli nu sunt respectate asa cum am scris mai sus 7) asigurarea durabilitatii mediului poate este singurul obiectiv respectat in aceasta situatie,
crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare, insa tarile occidentale au inceput sa ajute Malawi de abia dupa 2 ani de la foamete…cand multi oameni au murit deja….
Acest blog a fost realizat cu asistenta financiara a Uniunii Europene. Continutul acestui blog se afla in totalitate in responsabilitatea Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile si nu poate fi considerat in nici un caz ca reflectand pozitia Uniunii Europene.

