MEDIP – Media Engagement in Development Issues and Promotion, în traducere românească “Implicarea mass-media în promovarea problematicii dezvoltării internaţionale” este un proiect care a fost derulat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale din Malta, Ungaria, Cipru, Slovenia şi Estonia în perioada ianuarie 2009 – iunie 2010.
MEDIP a fost finanţat de Comisia Europeană în cadrul programului tematic ‘Non State Actors and Local Authorities in Development‘, care îşi propune sprijinirea iniţiativelor organizaţiilor societăţii civile şi a autorităţilor locale din Comunitatea Europeană şi statele partenere în sfera dezvoltării internaționale. Mai exact, MEDIP a fost derulat în cadrul programului ce are drept obiectiv încurajarea educaţiei pentru dezvoltare în Europa.
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată ca persoană juridică fără scop lucrativ în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene.
Pe baza nevoilor diversificate de dezvoltare a sectorului nonprofit românesc, FDSC și-a asumat încă de la început o serie de roluri în cadrul societății civile:
- centru național de resurse
- centru de cercetare a sectorului non-profit
- promotor al sectorului non-profit
- administrarea și acordarea de asistență tehnică pentru programele de finanțare europene destinate sectorului ONG
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Strada Orzari nr. 86A
Sector 2, București – 021554, România
Tel: +40-21-310 01 81/82/83 ; Fax: +40-21-310 01 80
http://www.fdsc.ro


