separator
medip romania
separator
Arhiva | January, 2010

Haiti: UE coordonează ajutoarele europene

January 21st, 2010 § 0

in Solidaritate pentru dezvoltare internațională

Un cutremur cu magnitudinea de 7.0 grade pe scara Richter a lovit Haiti în ziua de 12 ianuarie. La câteva ore de la producerea dezastrului, UE a oferit 3 milioane de euro pentru asistenţă de urgenţă. Ulterior, Uniunea a alocat o sumă suplimentară de 27 de milioane de euro, la care se adaugă un ajutor în valoare de 100 milioane de euro pentru reabilitare şi reconstrucţie. Jumătate din această sumă provine din fonduri speciale alocate statului Haiti.

Aproximativ 200 de milioane de euro vor fi disponibili pentru acţiuni de reabilitare pe termen mai lung. Dacă se va considera necesar, sumele ar putea fi suplimentate. Toate aceste contribuţii se adaugă ajutorului furnizat de statele membre, în valoare de 92 de milioane de euro.

Cifrele au fost date publicităţii după încheierea unei reuniuni de urgenţă desfăşurate la Bruxelles, care a abordat şi problema trimiterii de soldaţi europeni în Haiti. Nicio decizie nu a fost luată în acest sens. De asemenea, în următoarele săptămâni, va avea loc o conferinţă internaţională privind asistenţa pentru Haiti. Înaltul reprezentat pentru politică externă, dna Catherine Ashton, a declarat că la acest eveniment se vor analiza posibilele căi de a facilita furnizarea de ajutor pe teren.

Statele membre au răspuns rapid prin activarea mecanismului de protecţie civilă, pentru a permite Comisiei Europene să coordoneze asistenţa pe care a oferit-o fiecare ţară. Echipele europene au ajuns la faţa locului şi au început operaţiunile de căutare şi salvare. A fost trimis, de asemenea, echipament de primă necesitate: instalaţii de purificare a apei, spitale de campanie şi corturi.

Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene a efectuat o evaluare rapidă a daunelor, care a fost utilă pentru planificarea măsurilor de intervenţie şi asistenţă.

În cursul acestei săptămâni, Karel De Gucht, comisar european pentru dezvoltare şi ajutor umanitar, s-a deplasat la Port-au-Prince pentru a lua pulsul situaţiei. Pe agenda sa de lucru s-au aflat întâlniri cu autorităţile haitiene, cu responsabili ONU şi cu reprezentanţii echipelor de intervenţie, în cadrul cărora s-a discutat despre coordonarea măsurilor de ajutor.

Până în prezent, cutremurul a făcut 200 000 de victime. Aproximativ 250 000 de oameni au nevoie de ajutor urgent. Acestora li se adaugă 3 milioane de sinistraţi.

sursa: Comisia Europeana

eu

Acest blog a fost realizat cu asistenta financiara a Uniunii Europene. Continutul acestui blog se afla in totalitate in responsabilitatea Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile si nu poate fi considerat in nici un caz ca reflectand pozitia Uniunii Europene.