Activitatea deputaţilor europeni nu constă doar în dezbateri la Bruxelles şi Strasbourg, ci şi în promovarea democraţiei în lume prin activităţi externe precum observarea alegerilor în ţările terţe, în special în cele în curs de dezvoltare. O delegaţie de deputaţi europeni a fost în Mozambic la sfârşitul lunii octombrie pentru a observa alegerile prezidenţiale şi parlamentare, remarcând că organizarea acestora a fost bună, în ciuda cozilor lungi de la secţiile de votare.
Conform rezultatelor provizorii, preşedintele Guebuza a primit 80% din voturi. Prezenţa la urne este estimată la 41%.
Parlamentul European se angajează pentru promovarea drepturilor omului şi democraţiei în lume prin activităţi externe precum observarea alegerilor în ţările terţe, în special în cele în curs de dezvoltare. Din 1984, Parlamentul European a observat în lume peste 100 de alegeri: prezidenţiale, parlamentare sau municipale.
Grupul de coordonare a alegerilor a fost creat la Parlamentul European în 2001 şi este format din 10 deputaţi europeni. Misiunile de observare a alegerilor sunt formate din cel puţin trei eurodeputaţi, numiţi de grupurile politice. În cazul în care alegerile sunt observate şi de o misiune UE, delegaţia de la Parlament face parte din aceasta.
În zilele ce au precedat alegerile din Mozambic, deputaţii europeni au întâlnit doi candidaţi şi reprezentanţi ai celui de-al treilea, dar şi alte grupuri de observatori precum cele de la Uniunea Africană şi Commonwealthul Naţiunilor.
„Alegerile au arătat maturitatea politică a poporului mozambican, în ciuda faptului că birourile nu erau întotdeauna bine echipate, unele nefiind corect iluminate. În secţii, am întâlnit persoane de un profesionalism impecabil. Aş vrea să subliniez în primul rând participarea importantă a femeilor, care nu numai că au mers la vot, dar au participat şi la organizare, ca preşedinte sau în numărarea voturilor“, ne-a spus deputatul european Cristian Preda (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), România), preşedintele misiunii Parlamentului European.
Delegaţia de la Parlamentul European a făcut parte din misiunea UE de observare a alegerilor, condusă de deputata europeană Fiona Hall (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Regatul Unit). „Rolul nostru a fost şi de a discuta cu celelalte delegaţii. În general, alegerile au fost bine gestionate. Campania candidaţilor s-a desfăşurat corect, iar alegerile s-au reflectat pozitiv în presă. Milioane de mozambicani au venit la secţiile de votare calmi şi ordonaţi, în ciuda cozilor lungi“, ne-a spus dumneaei. Doamna Hall a observat şi anumite probleme în procesul electoral, rezultat al confuziei şi lipsei de transparenţă datorate unei schimbări legislative recente.
Săptămâna viitoare, pe 9 noiembrie, domnul Preda şi doamna Hall vor prezenta rezultatele misiunii de observare a alegerilor din Mozambic în cadrul unei reuniuni a comisiei pentru dezvoltare de la Parlamentul European.
sursa: Parlamentul European

